O mică nedumerire

trupul ei mima numai corporalitatea, ca şi cum ar fi îndrăgit doar materia, fără să poată face o pasiune din ea, aşa cum ne pricepem atât de bine să facem cu toţii. ea era străină, îndrăzneau să spună unii, până şi de plăcerile trupeşti cele mai fine, cu ar fi îmbăierea în lapte proaspăt de capră, scăldatul picioarelor în bălţile înverzite de soare, picotitul, plin de reverii, iarna în faţa sobei. eu n-aş fi îndrăznit însă a crede toate aceste lucruri despre ea, după cum altele, la fel de răutăcioase, mă lăsau într-o indiferenţă calmă, plimbându-mă cu gândul prin alte odăi decât acelea în care conlocutorul se pricepea atât de bine să intre cu şperaclul. cu toate acestea, cu toate că trupul ei, mi se spunea, mima numai corporalitatea, etc., degetele ei se înverzeau al naibii de la nucile necoapte desfăcute până la miezul alb ca nişte dinţi lapte; i se înverzeau şi buzele cu care muşca uneori coaja încă verde a nucii şi limba, iar când scuipam pisicile tolănite la soare, saliva ei se prelingea, aruncând reflexe verzui, pe blana albăstrie de pisică. toate acestea şi încă altele nu era dovadă, aşa cum încercau unii să mă convingă, a indiferenţei ei faţă de materie, ba aş îndrăzni să spun, din contră. exact aşa.