La trecutu-ti mare…

In ultimii doi ani de zile Romania s-a intors in urma cu 20 de ani. Am ajuns iarasi in epoca in care sintem facuti sa credem, printr-o retorica primitiva si aroganta, cat de bine ne este, cat de bine traim. Adevarurile cele mai evidente sint ascunse, cele mai izbitoare, sint trecute cu vederea, cu nonsalanta, asta atunci cand nu sint negate cu agresivitate, cu nesimtiri, cu sila. Cei care ne conduc cunosc foarte bine acesta tehnica, pentru ca ea a functionat in Romania mai bine de 40 de ani. Guvernul Boc adica guvernul Basescu, aplica exact aceleasi metoda verificata (sau nu) in comunism: minciuna generalizata, minciuna dezinvolta si dispretuitoare, minciuna care ia adeseori forma unei diversiuni ordinare, minciuna care invrajbeste si care dezbina. Metoda este, intr-adevar, aplicata cu asupra de masura; e stapanita la perfecie, in cele mai mici detalii. Minciuna si diversiunea ca metoda de guvernare – alaturi de atragerea si cumparerea intelectualilor pentru a servi aceleiasi cauze – au condus insa, in ´89, la o explozie sociala, la o explozie de violenta si ura. O explozie care oricat va mai intarzia, se va produce pana la urma. Un detaliu care scapa guvernantilor nostri, bravului marinar care, dupa vorba lui, se va intoarce pana la urma la popor: de aceasta data pentru taiere. Odata decapitat PD-ul si Basescu, romanii vor exulta mai intai, apoi se vor plictisi de ceea ce au inceput, si vor sfarsi in acelasi abulism si aceeasi nepasare atat de familiare. Criza prin care trece Romania este ca Romania nu poate trece printr-o criza. In Romania nu se poate face revolutie. Pentru ca romanii uita. Uita de ce au inceput si uita ca au inceput. Se blocheaza pe drum, si mai exact la inceputul lui. Si totul revine, iata, la normal.

Criza prin care trece societatea romaneasca  o criza morala si apoi una de identitate. In ultimii doi ani societatea civila – atata cata a reusit sa se inchege – a fost, intr-o proportie colosala, distrusa, compromisa, atrasa in jocuri politice murdare. Iata-l pe Sever Voinescu, de exemplu, validand, de la inaltimea prestantei sale de intelectual fin, furtul de la camera deputatilor. Iata-l admitand ca va vota pentru repetarea votului, in cazul in care se va discuta asa ceva, pentru a face exact pe dos pana la urma. Si Voinescu nu este un caz singular; i se adaga atat de multi incat nu merita enumerati. Ipocrizia este insa ceea ce ii uneste si ii leaga pe toti. Ipocrizia este flagelul care a distrus bruma de societate civila din Romania, este cancerul de care sufera “reperele” intelectuale si morale ale tarii. Romanii sint un popor dezorientat si dezbinat, caruia ii este imposibil sa se mobilizeze, sa gandeasca dincolo de interesul propriu, sa emita alte judecati decat invariabila: “toti sint la fel de rai”. Tocmai de aceea conspiratia impotriva lor se desfasoara, de doi ani de zile, cu atatea roade. Tocmai de aceea pot fi furati, mintiti, umiliti. Pentru ca ei, ca si Boc, mai pot inca duce. Si vor mai putea. Si cand nu vor mai putea, vor muri. Nu, n-o vor face demn. Romanii sint un popor invins, un popor caruia ii este dat sa paraseasca lent istoria, ca un organism istovit care traieste prea mult din trecut si viseaza prea mult la trecut. Romanii sint un popor obosit, amorf, lipsit de credinta si de ambitie.

Sa ma contrazica cineva! (cineva care n-a votat cu Basescu!)

Lectia de cinism (II)

Aţi votat cu Băsescu? Adică cu Boc, cu Udrea, cu Videanu, cu Ritzi, cu Berceanu, cu Blaga, etc? Ati votat cu mana de fier sprijinita în mitralieră? Aţi primit ce-aţi meritat! V-a ciuruit, fraierilor! Şi după ce-şi dezbracă masca aia purtătoare de ochelari cu care dă interviuri şi vorbeşte ca un om mare, ca un tătuc, aruncând vina pe cei pe care tot el i-a antrenat mai înainte pentru asta, ca într-o piesă de teatru chibzuit închegată, îi înfloreşte pe faţă, desfigurându-l, hăhăitul ăla barbar, batjocoritor, de care v-aţi îndrăgostit cu toţii.

Dar nu e nimic, căci toată floarea intelectualităţii româneşti, acei vajnici „intelectuali ai lui Băsescu”, o să vină ei acum cu tratate filosofice sau felosofice şi-o să vă convingă cât de rău ar fi fost cu Geoană şi cu Antonescu, si ce geniu administrativ este Boc & comp. Si-o să vă povestească ce casete mai au ei pe-acasă cu Johannis, şi argumentele lor bine mânuite o să vă călăuzească pe timp de criză, o să vă ţină de foame şi-o să vă crească copiii, o să înlocuiască indemnizaţiile de şomaj, şi-o să ţină loc de pensii.

Şi tot ei il vor face sa para pe  Băsescu un despot luminat fără de care n-aţi fi găsit niciodată calea mântuirii!

Noapte bună!

Eyes wide shut

Au trecut deja trei luni de zile de la realegerea lui Traian Basescu in cea mai inalta functie in stat. Am si uitat prin ce metode si in ce chip a reusit Basescu sa smulga aceasta pozitie. Am uitat ca acei auto-intitulati intelectuali ai lui Basescu, mari conducatori de institute culturale, au purtat si amplificat, prin cotidiene straine, duhoarea unei campanii electorale fata de care luptele in noroi par o imaculata conceptie.

Am uitat, pentru ca lucrurile s-au precipitat de atunci intr-un ritm ametitor. Sa facem o scurta recapitulare:

– Prima decizie importanta a lui Basescu a fost re-numirea in functia de prim-ministru a lui Emil Boc, cel care fusese demis de parlament prin motiune de cenzura. Insa cel mai incompetent prim-ministru al Romaniei a ajuns iarasi sa ocupe acelasi post atat datorita incompetentei cat si slugarniciei lui. A functionat aici un principiu comunist, mai precis Basescu a numit intr-o functie importanta o persoana perfect incapabila tocmai pentru a o putea controla si pentru ca aceasta persoana sa-i ramana loiala, stiind ca nu ar fi meritat sa fie acolo.

– Alcatuirea guvernului – care n-a fost nicio clipa sarcina lui Boc, cel care nu functioneaza decat pe post de interfata si n-a avut niciodata o valoare mai mare decat Andrei Gheorghe la Ministerul Finantelor – ne-a adus aceleasi nume care s-au distins printr-un servilism teribilist aproape fata de Basescu. E drept, si prin prestatia lor “estetica”. Deci iata cum ne-am trezit cu un guvern in care Elena Udrea detine un minister cheie dupa “succesurile” inregristrate la turism. Tabloul n-ar fi fost complet daca “mafia persoanala a lui Basescu” ar fi lipsit: deci iata-i pe Videanu, Berceanu si Blaga la locurile lor. Decorat cu unii “independenti” intoxicati de Basescu guvernul era menit sa ne scoata din criza, sa taie “pensiile nesimtite” si sa “reformeze” statul roman. Deziderate mici pentru un guvern atat de capabil precum guvernul Boc.

– Pentru a obtine sustinerea de care acest guvern avea nevoie pentru a trece de parlament, Basescu a recurs la destabilizarea partidelor de opozitie prin contactarea unor persoane lipsite de pozitii in partid (vezi telefonul catre Tariceanu) dar care ar fi putut intra in jocul lui Basescu. Promitandu-le ministere, functii si grade, “independenti” au inceput sa infloreasca pretutindeni, ca si cand s-ar fi desprimavarat dintr-o data. Generalul Oprea (“seful mafiei personale a lui Nastase – potrivit unei declaratii a lui Basescu”) a primit, pe buna-dreptate, ministerul Apararii si se pregateste sa fie uns de Basescu drept sef al unui nou partid prezidential – de stanga – care sa adune laolalta virtuozii traseismului politic. Modul in care a procedat Basescu pentru a-si “procura” o majoritate a fost, in esenta sa, nedemocratic, lipsit de orice principii, a vizat destabilizarea partidelor si a ridicat traseismul politic – pe care mai ieri il deplangea Basescu – la rang de  virtute.

Niciunul dintre numerosii intelectuali ai lui Basescu nu au gasit nimic de spus fata de aceste “miscari” prezidentiale.  Au practicat politica ochilor inchisi. Sau ne-au explicat, in unele ocazii, cat de nobil este sa fii manelist, si cum limba romana literara si-ar fi gasit implinirea in baladele trubadurilor cenusii.

Urmarile primelor 3 luni de mandat ale presedintelui Basescu nici nu erau greu de prevazut:

– accentuarea crizei economice

– initierea unor proteste de masa, care ameninta sa fie cele mai ample de dupa ’89

– violarea repetata a Constitutiei, care si-a atins apogeul prin una dintre ultimele ordonante de urgenta emise de Boc, ordonanta prin care chiar actul de justitie este suspendat, iar drepturile castigate in instanta sunt anulate sau esalonate pe 3 ani de zile.

Incheind nu pot decat sa le multumesc – si sunt convins ca nu numai eu, ci si Vania, Gabriela, Alexandru, Octa, Cristian si inca vreo cinci milioane –  celor care au avut teribilismul de a vota cu ochii larg inchisi!

Bolile de piele la trilobiti (14)

9. O faţă ascunsă a căpitanului Saragoza

Vestea că prea-cinstitul căpitan Saragoza decise să decoreze cu un altar şi cu câteva icoane ambarcaţiunea pe care o conducea pe cele mai pişichere mări şi oceane nu mai miră pe nimeni. Tot stafful împăratului îl cunoştea pe căpitan ca pe un om din cale afară de religios, capabil să fluiere de la un capăt la altul mai bine de o duzină dintre cantatele lui Bach (memoria sa magnifică uimea toţi cărturarii vremii) şi să recite, din cap, fragmente vaste din sfintele evanghelii. Nimeni nu s-ar fi aşteptat însă ca, odată ajuns în largul oceanului, acolo unde „nu stăpâneşte niciun rege şi nu împărăţeşte nicio împărăţie” (citatul este preluat dintr-un manuscris astăzi pierdut al unui călugăr benedictin necunoscut, sublinierile aparţinând autorului), căpitanul Saragoza să se dedice cu atâta dăruire unei activităţi care ţinea, de câteva secole bune, numai de feţele bisericeşti. Îl găseai aproape la fel de des slujind la altar ca şi la cârmă, heruvimul de aur fiindu-i de foarte mare folos în ambele activităţi.

Până unde mergea această îmbinare a vocaţiilor căpitnului Saragoza n-ar putea spune nimeni. Jurnalele de bord care se păstrează de pe acea vreme, ca şi unele mărturii care au ajuns, prin viu grai, până la noi, nu sunt lămuritoare în această chestiune. Şi cu toate acestea îl putem suspecta pe prea-cuviinciosul căpitan Saragoza de exces de zel cel puţin în privinţa uneia dintre serviciile pe care le îndeplinea. S-a vorbit chiar, iar acest lucru ar putea avea o oarecare semnificaţie, de câteva revolte de la bordul amarcaţiunii care purta de acum însemnele piraţilor, şi care au fost înăbuşite nu în sânge, ci în apă. Astfel, peste bord au zburat mai întâi Amancio, care a fost excomunicat de către Saragoza însuşi imediat după aterizarea forţată în braţele oceanului, Celso şi Edmundo, ultimul eliberat al cărui nume apare de câteva ori în jurnalul căpitanului fiind Eleuterio.

Care să fi fost motivele tăinuite ale acestor revolte? Iată un lucru asupra căruia vom avea câteva cuvinte hotărâtoare de spus!

Cabinetul Boc IV – toti oamenii dictatorului!

S-au scris in ultima vreme o multime de lucruri deplasate sau de-a dreptul aberante despre reinfiintarea cabinetului Boc. S-au scris lucruri marginale, cu efect de cosmetice, care fac abstractie intr-o mai mica sau mai mare masura de adevarata miza a acestui guvern.

S-a plimbat, prin mass-media noastra mazgalita si turuita, ideea ca motivul esential al repunerii guvernului Boc in “drepturi” ar fi rezultatul urgentei cu care trebuie sa fie aprobat bugetul, pentru ca, in sfarsit sa soseasca mult-asteptatul Mos Craciun de la FMI si BM. Nimeni n-a observat ca acest argument putea sa functioneze la fel de bine pentru orice prim-ministru. Orice guvern ar fi propus “domnul” “presedinte” ar fi avut sanse maxime sa treaca avand in vedere ca nimeni nu-si doreste o tara in imposibilitate  de plata la pachet cu alegeri anticipate tocmai acum cand apele incep sa se mai linisteasca.

Care este atunci adevaratul motiv al repunerii credinciosului Boc in functie? Sa fie tocmai docilitatea acestuia? Sa fie faptul ca prin el domnul Basescu tine bine in mana fraiele executivului? Hm. Insa nimeni n-a obsevat un alt lucru important. Acela ca presedintele nostru jucator nu este numai jucator, ci mai nou si negociator cu FMI. Nu are nicio jena sa preia toate atributiile unui executiv de fatada, in care ministri competenti precum Videanu, Berceanu, ca sa nu mai amintesc de plapanda doamna Udrea isi primesc acum rasplata pentru loialitatea lor din timpul campaniei.

“Presedintele” Basescu, cel care promitea reconciliere nationala, a ales sa construiasca un guvern alcatuit din transfugi, cameleoni si “independenti”, alaturi de eternul UDMR, pregatit sa ajute oricand tara la greu. Un guvern perfect pentru inceputul unui regim prezidential forte in Romania, care va sa duca la bun sfarsit toate planurile lui Basescu.

1) De ce ne trebuie sute deparlamentari? Evanghelistii au fost numai 4 si au facut treaba buna! Auzi tu, 2 camere? Pai ce, garsoniera nu e de ajuns?

2) Constitutia revizuita si transferarea atributiilor primului-ministru presedintelui, si astfel o radicala modernizare a Romaniei.

Merita sa inchei cu o singura observatie: Acei jurnalisti care ar fi fost gata sa aduca dovezi pentru canonizarea conducatorului iubit, dintre care face parte distinsul domn Ioan T. Morar, cel care impartea mai daunazi bine-cuvantari intr-o parte si intr-alta, semnaleaza, pe distinsul sa blog, cum ca nominalizarea lui Valeriu Tabara la Ministerul Agriculturii ar fi o greseala a PDL-ului. ITM nu vede ca intreg guvernul e alcatuit din personaje lugubre si ratate, din transfugi, tradatori si slujitori ai lui Basescu, semnaland, nepartinitor si obiectiv ca orice jurnalist cu un minim de bun-simt, o greseala a PDL-ului. Este de-a dreptul rizibil! E ca si cand ti-ai face griji ca unui bolnav de cancer i s-ar putea trage moartea de la o batatura.

De ce n-a ramas la coasa?

In semn de reconciliere?

Inteleg ca 5 milioane de romani au votat cu Basescu; bun. Da’ cu Boc cine a votat?

Nu cred ca un om cu mintea la cap, si nu atarnand de vreun calcai ca o soseta rupta, ar fi putut ajunge la incheierea ca, vremuri de criza lovind greu tara, Boc este cel mai potrivit prim-ministru. Astept comentarii si comentatori care sa ma convinga cat de justa este optiunea lui Basescu pentru acest premier de jucarie care a esuat lamentabil si in toate directiile un an intreg. Un premier care nu se pricepe decat la cosit si care ar fi trebuit sa ramana acolo unde se pricepe. Acum intelegeti de ce Basescu n-a vrut sa sufle nicio vorba despre viitorul ministru desemnat? Stia el ca nu-l mai vota nici dracu’ daca ii dadea iarasi cu Boc. Si totusi chiar asa a facut.

Prin nominalizarea lui Boc drept premier, Basescu a mai dat o lectie de reconciliere partidelor politice si liderilor acestora, demonstrandu-si inca o data calitatile inegalabile de diplomat. Cat despre independenta presedintelui Basescu fata de partide, nu mai marita spus nimic.

In concluzie nu pot decat sa jubilez ca Boc, viitorul candidat la functia de presedinte al Romaniei, este un om politic nul, lipsit de viitor, care va asigura PD-L-ului o moarte sigura si definitiva.

In loc de epilog si ceva in plus

Am să fac un pas în afară şi am sa ies din campul de forta al acelor cateva minute în care, după discursul lui Geoana, singurul discurs de presedinte pe care l-a tinut de când a început acestă campanie, am crezut într-o altă Românie. O Românie eliberată de cel care a intreţinut, în ultimii ani, un conflict permanent în clasa politică, cu care şi-a hrănit poziţia. O Românie cu un guvern stabil, condus de un independent, de un om neimplicat în jocurile de putere de la Bucuresti, un premier jucător, şi nu un premier jucărie.

Am să fac un pas în afară încercând să ies şi din jocurile mizerabile ale celei mai pefide campanii electorale din câte s-au desfăşurat vreodată în ţara asta. O campanie îndreptată împotriva lui Băsescu, care însă s-a sufocat în ea însăşi, în invective, dovezi dintre cele mai coonvingătoare, casete, argumente valide sau inutile. S-a aruncat, la grămadă, totul, şi n-a mai rămas din toată campania aceasta negativă decât încrâncenarea şi ura. Datorită lor Băsescu a redevenit eroul suspendat de cei 322. Omul „altor coordonate istorice”. Asa a fost perceput, în mod evident, din afară. Şi, într-o proporţie mare, şi dinăuntru.

Am să fac un pas în afară şi faţă de contestarea alegerilor, un mecanism inutil destinat să lungească chinurile unei naşteri ratate. Unei bucurii pe care a trebui să o înghiţim la loc, să ne-o interzicem. O bucurie nescută moartă, a cărui manifestare va rămâne în zestrea colectivă a acestui popor.

Dincolo de aceste distanţări, nu-mi mai rămâne să spun decât că românii au primit România pe care şi-au dorit-o. O Românie condusă de un om care are toate pârghiile puterii, şi care mai este pe lânga asta garantul aceloraşi puteri. Din Vlad Ţepeş, Băsescu a luat totul, mai puţin principiile. Sunt ferm convins că ne vom convinge cu toţii de asta în următorii cinci ani. Asta, desigur, dacă Băsescu nu se va schimba. Dacă nu va deveni împăciuitor. Dacă va scăpa de drogul puterii care îl face să se creadă un fel de supra-om invincibil.

Dacă se va întâmpla aşa, dacă România va trăi bine, va scăpa de marea corupţie şi va deveni o democraţie „mai convingătoare” promit că îmi voi face public mea culpa şi voi accepta că m-am înşelat. Că n-am văzut bine. Şi, pentru binele tuturor. Sper să fie aşa. Până atunci însă, îmi  voi păstra poziţia la care n-am ajuns fiind „împins” de posturi, diurne sau fonduri pdl-iste, ci încercând să cântăresc cât mai bine situaţia actuală deteaşat de orice altceva. Aşa cum ar trebui să facă fiecare dintre noi.  Pâna atunci însă, mă voi declara dezamăgit de toţi acei intelectuali care şi-au trădat convingerile, şi au reuşit să-şi auto-inducă sentimentul că fac ceea ce trebuie, şi încă mai dezamăgit de aceia care, văzuţi cu sacii în căruţă, n-au mai avut nevoie de alte argumente. Toţi aceştia, ca şi acei români care au votat cu Băsescu şi care se vor căi pentru votul lor, au parte de intelegerea mea. In fond, toti putem gresi.

Toti oamenii dictatorului

Ma plimb pe net enervat, obosit, mai sperand, mai cautand un cuvant de duh potrivit pentru toate drosofilele care bat din aripioare pe langa floarea de mucegai a victoriei anuntate de PDL a Stapanului . Peisajul e trist, nuditatea exultatiei e stridenta ca un nud de picasso care coboara dintr-un logan restilizat in forma de mitraliera.

Iata o mostra de drosofila incantatoare de pe blogul domnului Tismaneanu , care nu uita sa aminteasca de acelasi logan in care se urca Baciul, amenintand cu rasu-i hahaitor: “i-am ciuruit”.

De pe blogul zis mai sus, oricine se poate misca in voie pana la MIhai Neamtu, aspru numarator de voturi si dansul, sau ii poate face o vizita preacuratului TRU, cel suferind, dupa vorba unuia, de o blanda dar odihnitoare bruxelita. (Pentru cei care nu stiu asta nu e o boala de care se moare, ci de care se “traieste bine”).

Ar mai fi unele de enumerat, dar e inutil. Cand auzi ca Basescu a luat peste 50 la suta totul devine brusc inutil. Inutila si intrebarea asta care m-a macinat o vreme. In ce dracu’ de tara traim?

p.s. bine, eu m-am mutat totusi, preventiv, de ceva vreme..

Maine suntem datori cu un vot! (Romania fara -escu!)

Mâine suntem datori cu un vot. E un drept pe care-l avem şi care ne obligă. Un drept faţă de care suntem datori. Mâine va trebui să alegem conştient viitorul României, să decidem pentru noi înşine.

Alegerile sunt întotdeauna dificile, iar în cazul acesta alegerea este cu atât mai dificilă cu cât posibilităţile sunt foarte precare. Avem de ales între Traian Băsescu, un personaj agresiv, ahtiat după putere, pregătit să facă orice fel de compromis şi orice fel de pact, cu seninătatea celui care poate oricând să le trădeze. Omul care a crezut până acum că România are nevoie de un guvern PD-L-PSD, (atât timp cât calculele electorale îl favorizau) şi care este convins acum că României îi trebuie un guvern PD-L-PNL (pentru că o astfel de alianţă îl favorizează mâine). Un preşedinte care şi-a permis să lase România fără guvern într-o perioadă de criză, fapt cu consecinţe dezastruaose, pentru a controla şi organiza alegerile. Un om a cărui cea mai mare virtute este aceea de a-şi cere scuze, cu ochii în lacrimi…şi atât. Un om care, ieşit din pliurile FSN-ului, ministru sub guvernele „de tranziţie”, când Iliescu era încă votat de o largă majoritate, ne ameninţă cu o modernizare a României şi cu promovarea tinerilor în funcţii importante.

De cealaltă parte, Mircea Geoana, un personaj stângaci, cu o retorică fragilă, în spatele căruia susţinătorii lui Băsescu aşază toţi „mogulii” ţării, toţi comuniştii şi neocomuniştii, trecând sub tăcere amănuntul că Geoana n-a făcut parte din cele două guverne de după ’89 când dispărea flota României. Un om care nu trimitea de pe mare scrisori de dragoste către primul bărbat al ţării, dar care depinde de grupuri de interese, şi se află în umbra malefică a lui Năstase, Iliescu, etc. Un om în jurul căruia, împotriva imaginii sale construite de Băsescu, s-au adunat PNL-iştii şi UDMR-iştii, şi chiar PRM-iştii, un om care are susţinerea lui Ciuhandu şi a Doinei Cornea, lui Câmpeanu şi a altor lideri importanţi ai partidelor liberale. Care ştiu că Băsescu reprezintă trecutul, şi nu posibilitatea de modernizare a României. Băsescu reprezintă o ţară în care se conduce cu piciorul în gâtul adversarului, cu ameninţări, cu înjurături, cu hă-hă-ieli. O ţară după modelul PD-L-ului pe care îl conduce cu autoritatea unui dictator.

Băsescu e trecutul şi trebuie să rămână trecut! Geoană împreună cu viitorul guvern Johannis, fără să fie viitorul sau măcar prezentul, e ALTCEVA. Despre asta e vorba. Votaţi mâine pentru o altă Românie!

Guvernul BOC a facut POC!

Si tocmai in timpul asta, jucaria noastra de prim-ministru – fostul – cauta pe sub masa foaia cu discursul pe care urma sa-l necheze ca un ponei breaz. Dumnezeule, ce bine ca ne-am scapat de puslamalele alea de pseudo-ministri care ne-au mancat nervii si banii – da, mai ales banii – si mai ales ce bine ca, foarte curand, Basescu va face la randul lui poc, si se va duce la fundul istoriei, ca s-o fi traind bine si pe acolo. Daca ar fi dupa mine, le-as propune, celor 11 ministri care ocupa (sa ma iertati, OCUPAU) singuri 200 de posturi, sa se duca pe Retezat Godeanu, si sa faca bungee-jumping legati de gat.