Ea era ema… (poiestire)

ema stătea înşirată pe pat, goală şi tristă. numai lentoarea întrepicioarelor ei era văruită, pe jumătate, cu o batistă. lacrimile i se prelingeau pe obraji, tresărind ca nişte sfârcuri rozalii, ca nişte codiţe de şoricei înotând prin aer şi gri. am suflat către ea o respirare şi batista a fluturat peste coapsele ei în chip de ninsoare, dezmierdând privirea mea şi mâna mea mută. ema îşi rotunji colţurile genunchilor şi miji spre mine ochii ei roşii de plâns ca două rubine. eu am întins atunci mâna mea de albuş spre ea ca o salivă picurându-i pleopa lascivă şi i-am purtat-o apoi prin păr, înmănuşată.ema scâncea ca şi când numai ea ar fi fost vinovată..