apa cu stea

din aşternuturi creşte o dimineaţă albă ca albul ochilor ei. e limpede în mine şi e acasă destul cât să-mi aşez hainele pe spătarul scaunului, cât să aştept, amintindu-mi de ea, somnul. prin somnul meu roşu curg venele ei. mâinile mele se strâng ca un fluture, ea mi-a spus poate, altcândva. fumul m-a purtat pe braţe afară respirându-mi-o din plămâni pe ea. am luat mâna, mi-a atins pleoapa. creşte chipul ei în mine cum se ridică din apele cerului luna până când n-o mai poţi cuprinde. privirea mea se goleşte într-una de pietricele albe ale chipului ei, il aşază înapoi şi înainte, ca o clepsidră, mângâindu-i fiecare grăunte de trup. lumina se împuţinează, sânii ei poartă o cruce. valul cald al mângâierilor ei îmi curge pe sub bluză ca un var stins. adormind, aşez ceva între mine şi moartea mea..