Despartire

seara se lasă târziu peste case, ca un geamăt molcom. îşi desface fluturii în curţile caselor ca pe nişte flori cafenii, izbindu-le alert de duliile becurilor, de bulbii luminoşi ca nişte stupi, atârnând printre frunzele de vie. întunericul împodobit de urletul câinilor ne face să ne-împiedicăm unul de altul, să râdem fără să ne vedem măcar chipurile. miroase a fum, a vară, pietrele pe care călcăm duhnesc de căldură ca măruntaiele iezilor proaspăt tăiaţi. ne lungim pe pământ ca nişte şopârle muiaţi de lumina vagă a lunii, fără să ne vedem măcar chipurile; neclintiţi unul lângă altul sincronizându-ne bătăile inimii ca pe nişte ceasuri. apoi răcnetul bunicului azvârlit din burta nopţii ca un râgâit, sfârtecând apropierea noastră, ameninţările lui violente, poarta trântită, încuiată, cât de uşor mi-ar fi fost s-o sar oricând, spre dimineaţă, mâine, numai să rămân acolo nemişcat învelit de îmbrăţişarea Marei, în întuneric. pleacă!, mi-a făcut semn Mara, ca şi când ar fi desprins un măr de pe creangă şi mi l-ar fi dăruit. peste zid umbra mea alunecă surdă.

înzidire

(se dedica lui Dιόνυσoς)

mâinile altora îmbrăţişează mâinile mele. se înfăşoară în jurul meu ca o viţă de vie şi cresc. e ca o moarte îmbrăţişarea lor. în jurul lor, în jurul nostru, se leagănă ciorchini negri de struguri şi cresc. viaţa naşte în ei sâmburi. sâmburii viermuiesc de viaţă ca nişte stupi, ascunşi în pleoapele întunecate, în carnea albastră a strugurilor, a îmbrăţişărilor şi a mâinilor altora. şi a mâinilor mele. abia mă îndur să rămân aici nemişcat. ca un arac, ca o creangă uscată de flutur, îmbrăţişat de ţesătura gâlgâitoare a mâinilor, a aripilor, a frunzelor din care ţâşnesc uneori, ca şi când, păstăile grele de seminţe, de vârste, de înfrângeri, de flori. e linişte aici, e răcoare, mai rămâi uneori. sînt ultima literă înainte de prăbuşirea în ţipăt, înainte de prăbuşurea arcului în săgeată, a săgeţii în spintecarea văzduhului şi a vieţii. a cerbului în muchia ascuţită de piatră. a dimineţii. sînt singur aici, dacă pleci. n-o să se întâmple nimic, dacă. sînt singur, până la cuvinte sînt singur, aşteptarea mea se grăbeşte în mine ca o fluturare de mână, ca un strigăt, ca o treaptă către altă treaptă, şi mută orele dintr-o parte într-alta a singurătăţii mele. singur şi nemişcat ca pupilele unui mort, cu mâinile amândouă atârnând de mine ca nişte carafe cu vin.